Pipelea Gîscariul XV-XVI

PIPELEA SE GĂTEŞTE PENTRU A TREIA BĂTAIE

Iară Pipelea, tot gîndeşte

Cu iscoade îşi găseşte

Drum, pe carele avea :

— Şi boieriul ce lucrează

Ce face, ce priveghează,

Toate bine le ştia ;

Că avînd iscoade bune

Tot planul la cale-şi pune

Pînă la numita zi,

Cînd să meargă de acasă

Cu căruţa să mai iasă,

Unde mulţi îl vor păzi

Cu străji, bine înarmate.

Cine să-l mai poate bate ?!

Însă Pipelea gîndea :

Măcar să crepe pământul,

Să-şi împlinească cuvîntul

După cum va şi vedea.

Ieşind boieriuil afară

La cîmp, la un tîrg de ţară,

Iată Pipelea şi el :

Schimbat la chip şi călare,

Nici o cunoştinţă n-are

De ştiut şi de mişel.

PIPELEA ŞI GEAMBAŞUL

Pipelea planuri făcîndu-şi,

Prin tîrg călare umblîndu-şi

Tot în sus şi iară-n jos,

Şi după cum se încrede,

La un alt ca dînsul vede

Un cal bun, foarte frumos,

Pentru care pe plăcere

O sută de galbini cere,

Geambaşul cel întrebat.

Iar Pipelea zice : — „Frate !

Cu atîţia bani la sate

Şapte cai am cumpărat”.

Iar el zice : — „Fie, fie,

Dar să-mi sară ochii mie

Aşa cal să mai găseşti :

Că cu fuga să-1 întreacă,

Sau ori în ce chip să facă

În ţările împărăteşti”.

Atunci Pipelea pofteşte,

Zicîndu-i : „Îmi dovedeşte

Fuga lui, să-1 cumpăr eu,

Căci alţii atîta sumă

Nu-ţi vor da numai în glumă ;

Că te-a ferit Dumnezeu !”

Şi chemîndu-l la o parte

Să-i vorbească, — nu departe -

I-a zis : „Vezi acel boieriu ?

Pizmă pe Pipelea are,

Fiind boieriu aşa mare

Ca un domn şi vistieriu,

Şi nu sufere în lume,

Să audă de-acel nume,

Precum vei fi auzit.

Cînd va fi în drum pe cale,

Păzit de străjile sale,

Cu alai bine păzit,

Colo lîngă crîng să meargă,

Tu păn-acolo aleargă

Şi îi zi acest cuvînt :

— „Ştii pe Pipelea Gîscariu

Ce ţi-a golit buzunariu ?

Iată că aicea sînt!”

Iar apoi aşa te cară

Din-aintea lui afară

Cu calul cel fugător,

Că de te va prinde, Drace !

Vai de capul tău, sărace,

Neavînd la fugă spor !...

Şi iată că-ţi dau arvună,

Zece galbini împreună,

Şi apoi să mă găseşti

În cutare loc pe mine

Şi scăpînd, vino cu bine

Toţi banii să ţi-i primeşti !”

Geambaşul se învoieşte,

Şi bucuros se tocmeşte,

Calului nădăjduind,

Şi aştepta, ca să meargă

Boieriul în calea largă

Spre pădure întinzînd,

Care în curînd porneşte

În căleaşcă boiereşte

Şi cu zece călăreţi.

Geambaşul însă se duce

După el, se pune cruce

Tuturora mai măreţiu,

Slabozindu-se-n pricină

Cu calul cel fără splină

Pîn’la dînsul i-a grăit:

— „Eu sînt Pipelea Gîscariu

Ce ,ţi-am golit buzunariu

Precum ţi-am făgăduit”.

Şi boieriu îndată strigă

Să-1 prindă şi să-1 ucigă

După cum i-au rînduit.

Însă în zadar aleargă,

Capetele ca să-şi spargă,

Ca să-1 ajungă nu pot.

Călăreţii cu fugarii,

Vizitii cu telegarii

Şi cu logofeţi eu tot.

Boieriul singur rămase

Şi-n picioare se sculase,

Cu ochii pe drum zgîiţi

Tot după ei, din călească,

Să-l prinză, să-1 pedepsească

Prin ai săi cai osteniţi.

Pipelea Gîscariul XIII - XIV

DOFTORIA LUI PIPELEA

Iar Pipalea pipăieşte

Pe boeriu şi-l netezeşte

La tîmple cu un peşchir,

Ca cînd să-i dea uşurare

Pîn’ la vreme de băiare,

Ca cînd să-l ungă cu ir ;

Pînă i-a astupat gura

Strîngîndu-l cu legătura,

Cu mînile îndărăt,

Şi i-a zis aşa cuvinte :

— „Dar mai aduci-ţi anumite ?

Acuma voi să-ţi arăt !

Nu sînt doftor, ci Gîscariu,

Eu sînt acela, lemnariu,

Carele te-am mai bătut.

Eu sînt Pipelea bătutul,

Cel cu gîştele, ştiutul,

Luîndu-i tot ce-a avut.

Mi-ai luat gîşitele mele.

Acum să-ţi mai dau pe piele,

Precum ţi-am făigăduit.

Pînă şi ia itreia oară

Nu scapi nici odinioară

Căci aşa ne-am rînduit.”

Aşa s-apucă şi-l bate

Pre pîntece şi pre spate,

Peste bătaia dintîi,

Bătaie peste bătaie ;

I-au făcut aşa o baie !

— Să-şi pună la căpătîi. —

De supt căpătîi luîndu-i

Cheile şi descuindu-i

Lada cea cu gălbiori,

Preţul gîştelor lui iară

Şi 1-a apucat afară,

— Vîndute de două ori. —

Şi, ziua bună luîndu-şi

Şi calul încălecîndu-şi,

Sănătos s-a cam mai dus.

Şi ca un fecior de babă,

Căutîndu-şi a sa treabă,

Nimănuia, n-a mai spus.

Deci cu mînile încărcate

Cu ierburile-adunate

Toţi curtezanii venind,

După ce-n casă intrară

Rău se mai înspăimîntară :

Cu mari ţipete răcnind

Văzînd pe boieriul iară

Mut şi legat, îi strigară :

Cine iar l-a chinuit ?

Şi doftorul unde este ?

(Nimenea n-a prins de veste

Cum s-a fost închipuit).

Cu mînile încleştate.

Şi cu multă văetate,

Cu grabă 1-au dezlegat, .

Apoi destupîndu-i gura,

Mai mort cu răsuflătura

De sîngele închegat,

Fălcile le folfăieşte

Şi pe Pipelea numeşte,

Că iară 1-a chinuit.

(El ce, ca să-şi izbîndească

Şi vorba să-şi împlinească,

Doftor s-a închipuit.)

Aşa toţi încălecară

Şi să-l caute plecară...

Unde 1-ar putea găsi ?

- Însă numai urma rece,

Dar pe dîinsul să-1 mai frece

Altul nu se va prăsi,

Că dînsul cu bucurie

S-a întors cu fire vie

La doftorul cel baton,

Pe carele să-1 slujească

Şi vremea să-şi împlinească

Ca la vechiul său stăpân.

Iară boieriul slab de moarte,

Slăbit de cumplită soarte,

Mai mari doftori a chemat.

Că era gata să moară

De bătut a doua oară.

Cît abia s-a întremat.

TEAMA BOIERIULUI DE PIPELEA

Trimis-a boieriui! iară

Un curir mare prin ţară

Pe Pipelea căutând.

Oareşicum, numai să-l prindă

Şi la dînsul să-1 întindă,

Tot chipul lui arătînd.

Dar fiindcă el se schimbă

Tot în alt chip, şi să plimbă,

Numai numele lui era

Cunoscut iarăşi prin ţară

Însă dînsul pe afară

Îşi rîdea şi fluiera.

Boieriul acuma dară

Sănătos ieşind pe-afară,

Dacă s-a tămăduit,

Atîta se îngrijeşte,

Şi mai tare se păzeşte

De restul făgăduit.

Frica Pipelii luîndu-şi

Şi în sine-nchipuindu-şi

De tot s-a înfricoşat,

Cît a dat să poruncească,

De grab’ să se prăpădească

Toate gîştele din sat;

Ca de gîscă nici o peană

Să nu mai vază aleană ;

Nici de numele lor,

Mai să nu se mai auză,

Pomenit de nici o buză,

De numele gîştelor.

Douăzeci de străji puindu-şi

Capul şi noapte păzindu-şi

Singur nu se mai lăsa.

Nu ieşea făr’ pază ibună

Nici pe soare, nici pe lună

De frica care-i păsa.

Acum nici de-a lui moşie

Nici de el, oricin’ să fie

Mai mult nu se mai putea

Nici cu mîna, nici cu gura

Nice ou învăţătura

A se mai apropia.

Pipelea Gîscariul XI - XII

PIPELEA FURA MEŞTEŞUGUL DOFTORICESC

Şi Pipelea înainte,

—Avînd o uşoară minte, —

Învaţă bine vîrtos ;

Două săptămîni nu trece,

Pipelea mai mult de zece

Mii de nume doftoreşti

A învăţat latineşte

A le numi, şi greceşte,

Boalele cele lumeşti,

După cum atunci în lume,

Să numea cu multe nume ;

Şi cum se tămăduiesc.

Şi ştia cum să se poarte

Ca cînd scoate de la moarte

Pe toţi ceia ce bolesc.

Aşadară se îmbracă

Ca doftor, plecînd să-şi facă

Cheful cel făgăduit,

Şi la boierimi soseşte ;

(Cel ce încă tot boleşte

Nu s-a mai tămăduit).

Aici află, că încă zace

La pat, şi foarte rău face

Chinuit şi rău bătut.

Pipelea cu frunza în buză

Mergea tot cu călăuză

Ca strein şi priceput.

Şi acolo cît soseşte

În sat, îndată pofteşte

O călăuză să-i dea,

Că la generalul merge,

Şi caută să alerge,

Pînă cînd îl va vedea ;

Că 1-a zdrobit calul foarte

Şi zace acum pe moarte,

Şi merge să-1 vindece.

Cum aude pîrcălabul,

Ştiind că boieriul slabul

Zace acum pe pântece,

A alergat cu o veste :

Că iată un doftor este

Aici, de pe drum venit.

Şi fiindcă prea doreşte

Doftor bun şi nu găseşte,

Îndată s-a pomenit,

Că oricine, orice babă

Îl învaţă, cît de slabă,

Pe toate le asculta ;

Fie-fost strigoi de iepe,

Doftor de cai, şi pricepe

Orişicum a descînta,

Nu ştia cum să-i cinstească,

Numai ca să-1 folosească ;

Aşa se ruga şi-acum

De acest doftor să vie,

— Plata bună-i să se ştie —

Să-l vindece oarecum.

DOFTORUL PIPELEA LA BOIERIUL

După rugăciune multă,

Pipelea de-abia-1 ascultă

Făcîndu-se prefăcut :

Ca şi cînd mai mult de silă

Se duce, fiindu-i milă,

Ce de el i s-a făcut.

Pipelea obrazu-şi schimbă,

Grăind schimbat şi pe limbă

Nu-1 cunoaşte nimenea.

Boieriul de bucurie

Ce să facă nu mai ştie.

(Bătutul cu grindina!)

Vînătările pe spate,

Şalele cele umflate

Încă tot îl ustura ;

Pe doftorul cum îl vede

Să roagă ; şi mult îl crede

Prin el a se bucura.

Iar Pipelea pipăindu-1,

În dureri grele găsindu-1,

Şi cu sîngele stricat,

Zice, că-i trebuie baie

Şi de glumă să nu-i paie,

Că-i spre moarte aplecat.

De grab’ cu băile bune

Că sîngele i se pune

Pe inimă, şi apoi

Nu poate să-l mai ajute ;

Ci să poruncească iute

Gonind răul de-napoi !

Bolnavul să roagă iară

Din durerea cea amară,

Pentru toţi sfinţii din rai,

Cu ce va şti să nu-1 lase

Din viaţă ca să iasă,

Ci să-şi mai vină la trai.

Aşa Pipelea se-aşează

La masă şi îşi lucrează

Planumul aşa zicînd:

- „De grab’ baie să se facă

Tot (omul să se întreacă

Ierburile aducînd”.

Şi numindu-le anume,

Multe mii ce sînt în lume,

De păduri şi de livezi,

...„Să meargă cu mic cu mane

Să strîngă în grabă mare !

Să priveşti la toţi să-i vezi !.

Căminariu, stolnic să saie,

Logofeţi să nu se spaie,

Arnăuţi şi bucătariu,

Vizitiu, slugile toate,

Muieri, fete cum se poate,

Străji, babe şi grădinariu,

Şi uncheşi cu barbe sure

Toţi să fugă la pădure,

Şi la cîmp şi la livezi !”

Toţi se duc de grab’ ca unul,

Parcă îi slobozi cu tunul,

Nici unul nu poţi să vezi.

Numai doftorul la masă

Şi cu boieriul în casă,

Rămîn numai amîndoi,

Căldarea pe foc lăsînd-o,

Numai în zadar arzînd-o.

Să vezi ce va fi apoi !