Tilu Buhoglindă (V)

Cap al patrulea

TILU BUHOGLINDĂ MĂNÎNCĂ ŞI BEA FĂRĂ BANI

Vro cîteva zile umblînd Tilu pre unde n-au mai fost, pînă au mai avut merinde, mai pre urmă nevrînd nimenea să-i dea de pomană, căci era sănătos şi tare, ci să lucreze pentru hrană, au început a flămînzi, şi fiind seară au întrat într-un sat la casa unui ţăran, unde era cu voie bună mulţi adunaţi, mînca, bea şi juca; şi au aflat el că e nuntă acolo. Au cerut, dar n-au vrut să-i dea nimenea nimic ca să-şi potolească foamea şi setea. Umblînd el în sus şi în jos prin curte, văzu venind o fată cu un blid mare plin, şi s-au băgat într-o cămară, iar Tilu s-au furişat pre lîngă dînsa înlăuntru, şi fata l-au încuiat acolo. Şase gîşte fripte era în blide, şi el, neavînd cuţit, au tras pielea de pre ele şi ce au putut rumpe, şi au mîncat, de-i curgea zeama din gură, şi au ieşit de acolo cum era tare întunerec, şi s-au băgat întru un unghiu să asculte ce va urma. Apoi mergînd doao fete, au adus fripturile pre masă, care văzîndu-le gazdele aşa batjocorite, au început a striga / cu fetele, însă ele să jura că doară mîţele vor fi făcut aceasta, iar oaspeţii au zis că un fur trebuie că au făcut aceasta de au belit gîştele, ci să-l caute. Care auzind Tilu, s-au şters de acolo, însă nu s-au dus să se culce pînă nu va căpăta şi de băut. Şi măcar că avea el ceva bani în bozinari, tot vrea să bea pre nimica, şi s-au băgat într-o cîrcimă în capul satului, unde s-au alăturat lîngă alţii mai mulţi ţărani, carii bea vin la masă, şi au băut la rînd cu ei. În urmă ş-au plătit toţi refeneaua şi venind rîndu şi lui, au zis cătră cîrcimariul cum că el bani nu are, ci să-1 ierte.

Însă cîrcimariul nu vrea. Aşa au zis Tilu:

— Eu nu am bani, dar îţi voiu cînta vro doao cîntece. I-au zis cîrcimariul:

— Poţi cînta tu mult, pînă cînd îm va plăcea mie un cîntec de ale tale.

Atunci l-au întrebat Tilu:

- Dar dacă-ţ va plăcea unul, ierta-mă-vei de plată?

Şi i-au răspuns cîrcimariul că-l va ierta, cu socoteală, că la toate să zică că nu-i place.

Aşa puind mărturii, au început a cînta mai multe, una după alta. Dar nu-i plăcea nici unul. Atunci au zis Tilu:

- Cu adevărat, că cu greu poate omul să-ţ nimerească gustul cîntecelor, dar poate că acesta îţ va plăcea, şi scoţîndu-ş punguliţa cu bani şi adunînd pre toţi ce era acolo, au început a cînta aşa:

Deşchide-te, punguliţa!

Scoate-ţ banii prin guriţă,

Că m-au pus la refenea

Şi cîrcimariul nu mă lasă,

Neplătind să ies din casă,

Scoate banii, punga mea!

— Vezi, acesta îm place, zisă cîrcimariul, gîndind că el vrea să-i plătească.

Iar Tilu zisă:

- No, dacă-ţ place, acum sîntem plătiţi, şi ş-au băgat punga cu bani în sîn.

Văzînd aceasta cîrcimariul umbla să sucească, dar n-au putut, că mărturiile i-au grăit dreptul. Pre urmă au în­ceput a rîde cîrcimariul şi l-au mai dăruit cu un pahar de vin şi pat i-au dat spre noapte. Iar dimineaţa pînă la zio, ş-au luat catrafusele de acolo de frică, să nu-l apuce pen­tru gîştele de la nuntă.