Pipelea Gîscariul XI - XII

PIPELEA FURA MEŞTEŞUGUL DOFTORICESC

Şi Pipelea înainte,

—Avînd o uşoară minte, —

Învaţă bine vîrtos ;

Două săptămîni nu trece,

Pipelea mai mult de zece

Mii de nume doftoreşti

A învăţat latineşte

A le numi, şi greceşte,

Boalele cele lumeşti,

După cum atunci în lume,

Să numea cu multe nume ;

Şi cum se tămăduiesc.

Şi ştia cum să se poarte

Ca cînd scoate de la moarte

Pe toţi ceia ce bolesc.

Aşadară se îmbracă

Ca doftor, plecînd să-şi facă

Cheful cel făgăduit,

Şi la boierimi soseşte ;

(Cel ce încă tot boleşte

Nu s-a mai tămăduit).

Aici află, că încă zace

La pat, şi foarte rău face

Chinuit şi rău bătut.

Pipelea cu frunza în buză

Mergea tot cu călăuză

Ca strein şi priceput.

Şi acolo cît soseşte

În sat, îndată pofteşte

O călăuză să-i dea,

Că la generalul merge,

Şi caută să alerge,

Pînă cînd îl va vedea ;

Că 1-a zdrobit calul foarte

Şi zace acum pe moarte,

Şi merge să-1 vindece.

Cum aude pîrcălabul,

Ştiind că boieriul slabul

Zace acum pe pântece,

A alergat cu o veste :

Că iată un doftor este

Aici, de pe drum venit.

Şi fiindcă prea doreşte

Doftor bun şi nu găseşte,

Îndată s-a pomenit,

Că oricine, orice babă

Îl învaţă, cît de slabă,

Pe toate le asculta ;

Fie-fost strigoi de iepe,

Doftor de cai, şi pricepe

Orişicum a descînta,

Nu ştia cum să-i cinstească,

Numai ca să-1 folosească ;

Aşa se ruga şi-acum

De acest doftor să vie,

— Plata bună-i să se ştie —

Să-l vindece oarecum.

DOFTORUL PIPELEA LA BOIERIUL

După rugăciune multă,

Pipelea de-abia-1 ascultă

Făcîndu-se prefăcut :

Ca şi cînd mai mult de silă

Se duce, fiindu-i milă,

Ce de el i s-a făcut.

Pipelea obrazu-şi schimbă,

Grăind schimbat şi pe limbă

Nu-1 cunoaşte nimenea.

Boieriul de bucurie

Ce să facă nu mai ştie.

(Bătutul cu grindina!)

Vînătările pe spate,

Şalele cele umflate

Încă tot îl ustura ;

Pe doftorul cum îl vede

Să roagă ; şi mult îl crede

Prin el a se bucura.

Iar Pipelea pipăindu-1,

În dureri grele găsindu-1,

Şi cu sîngele stricat,

Zice, că-i trebuie baie

Şi de glumă să nu-i paie,

Că-i spre moarte aplecat.

De grab’ cu băile bune

Că sîngele i se pune

Pe inimă, şi apoi

Nu poate să-l mai ajute ;

Ci să poruncească iute

Gonind răul de-napoi !

Bolnavul să roagă iară

Din durerea cea amară,

Pentru toţi sfinţii din rai,

Cu ce va şti să nu-1 lase

Din viaţă ca să iasă,

Ci să-şi mai vină la trai.

Aşa Pipelea se-aşează

La masă şi îşi lucrează

Planumul aşa zicînd:

- „De grab’ baie să se facă

Tot (omul să se întreacă

Ierburile aducînd”.

Şi numindu-le anume,

Multe mii ce sînt în lume,

De păduri şi de livezi,

...„Să meargă cu mic cu mane

Să strîngă în grabă mare !

Să priveşti la toţi să-i vezi !.

Căminariu, stolnic să saie,

Logofeţi să nu se spaie,

Arnăuţi şi bucătariu,

Vizitiu, slugile toate,

Muieri, fete cum se poate,

Străji, babe şi grădinariu,

Şi uncheşi cu barbe sure

Toţi să fugă la pădure,

Şi la cîmp şi la livezi !”

Toţi se duc de grab’ ca unul,

Parcă îi slobozi cu tunul,

Nici unul nu poţi să vezi.

Numai doftorul la masă

Şi cu boieriul în casă,

Rămîn numai amîndoi,

Căldarea pe foc lăsînd-o,

Numai în zadar arzînd-o.

Să vezi ce va fi apoi !