Tilu Buhoglindă (II)

Cap întîiu

PENTRU NAŞTEREA ŞI CREŞTEREA LUI TILU BUHOGLINDĂ

Tatăl lui Tilu au fost un cîrpaci, om de treabă întru un sătuţ Cnetling, în prinţipatul Sacsoniii, şi au trăit cu mu­ierea lui, Ana, mai mulţi ani în pace şi cu cinste ; şi numele lui era Claus. Cîrpea cizme la săteni, şi muierea lui îşi cîştiga hrană cu cusuturile de cămăşi pentru tineri şi tinere în sat; şi la minte, la boteze şi la alte ospeţe, făcea bucate şi totdeauna venea încărcată de bucate acasă, încît să ajungea cîteva zile cu bărbatul ei să mănînce acasă.

Trăind ei aşa vro cîţva ani şi neavînd prunci, şi poftind Claus a avea un prunc, li s-au binecuvîntat căsătoriia lor, şi Ana au născut un prunc zdravăn, sănătos şi puternic.

Acum să făcusă tatălui Claus ceriul plin de lăute, îşi strîngea în braţă şi îşi săruta pruncul de era o bucurie mare de tot, şi numaidecît au făcut toate gătirile de botez. Dar fiindcă în satul lor nu era biserică, căuta să ducă pruncul cale de vro cîteva ceasuri departe să-l boteze. Aşa au plecat tatăl cu moaşa şi cu vro doi cumetri în drum. Departe era, şi zioa cu zăduf, unde ei însetoşindu-se foarte au intrat într-un birt (cîrcimă) ce era lîngă drum, a să răcori cu vro cîteva oale şi păhară de vin. Tatăl de multă voie bună deşerta păhărele unul după altul, cumetrii şi cume­trele întru asemenea, încît tot mai multă voie bună îşi căpăta, cu cît li să suia vinul în cap. Vreme era să plece, vrînd să ajungă botezul, dar era zminteala din moaşa, că-ş uitasă mantălu cel negru acasă, şi să întorsese după dînsul, carea deacă au sosit, s-au luat Claus în vorbe cu ea, că însuşi el au luat pruncul din pat şi s-au dus cu el afară împodobit cu deosebite podoabe, şi el de vin împletecindu-se şi ceialalţi după el, pînă ce au ajuns la o tină mare. Aici au strigat moaşa:

— Staţi — că eu nu poci suferi aceasta — moaşa să cade să ducă pruncul la biserică!

— Ce grăieşti, zisă tatăl, că pruncul este al mieu, nu-l mai dau eu la nimenea!

Moaşa protestuia, şi au apucat pruncul de picioare, şi tatăl său îl ţinea de cap, şi îl întindea unul încolo şi unul încoace, şi s-au bălăbănit pînă ce au căzut amîndoi cu el, unde era tina mai mare în glod.

Au sărit întru ajutoriu şi i-au ridicat din tină, însă să făcusere înfricoşaţi, plini de tină şi împuţiţi de glod, de nu putea să stea omul lîngă ei. Aşa nu era cu putinţă a merge la biserică, ci s-au întors la birt înapoi de s-au spălat şi s-au curăţit, şi să deregea cu moaşa cu o sticlă de vin. Iar pruncul tremura de frig şi, neavînd cu ce alte cîrpe să-l învăluiască, l-au îmbrăcat cu nişte hăinişoare ale pruncului birtaşului, şi aşa l-au dus la botez. Şi întrînd în satul cu biserica şi văzînd oamenii pruncul îmbrăcat, încălţat şi cu căciulită în cap, îşi făcea rîs mare după dînşii. Iar naşul da din cap şi soco­tea cum că din pruncul acesta va să iasă ori un om de nimic, ori un blestemat, de vreme ce el îndată după naş­terea lui s-au tăvălit prin tină.

Înfricoşatul Tilu n-au putut suge la pieptul maicii sale decît numai vro cîteva săptămîni: pentru că i-au crescut doi dinţi prea cu graba, cu care muşca de tot. Tatăl său socotind că va să se facă un om tare şi vrăjmaş, l-au înţăr­cat, şi în loc de lapte l-au învăţat a mînca carne şi pîine, şi el mînca de era o mirare şi bucurie la ei.

Crescînd Tilu şi începînd a alerga prin casă, atîta era de nestîmpărat, cît nimenea nu să putea odihni de el; aci chinuia mîţele şi cîinii, aci spărgea ferestrile, apoi cînd şedea băiatele la uliţă, pre laviţă, le cosea spinările una de alta, şi alte mişelii făcînd, să băga în cămări şi în pivniţă, şi mînca zmîntîna de la oalele cu lapte şi nimic nu rămînea să nu facă rele pre unde ajungea şi dacă îl bătea tatăl său pentru mişeliile lui, i să zgîia cu nişte ochi şi obraze urîte şi schimonosite, cît îl tăia rîsul.

Părinţii avea numai un necaz şi chin cu pruncul acesta de tot blestemat şi au hotărît să nu-l mai lasă pre uliţă. L-au dat la şcoală, dar n-au putut să şază acolo: că el necă­jea şi zmintea pre toţi pruncii din şcoală, încît l-au izgonit afară de la şcoală. Şi aşa l-au învăţat maică-sa acasă, încît au putut a ceti şi tatăl său a scrie şi căuta să şază acasă; iar cînd scăpa afară, toată zioa nu să ştiia unde umblă şi cînd venea acasă, venea şi jelbile după el, ca un catastif după faptele lui.