Trei fraţi gheboşi (I)

În ţara cea strălucită,

În cetatea cea vestită,

În Cairo lăcuia

Un săbiiariu şi anume,

Chibebi meşter în lume,

De scule, care tăia.

Acesta din întîmplare

Şi din proniia cea mare

Avea trei feciori gheboşi

Şi născuţi dela un tată,

Trei gemeni toţi deodată,

Toţi ca dintr’o formă scoşi,

Unul Ienschi, cu Petrovschi,

Şi al treilea Pantofschi,

Numele lor le era,

De care a lor făptură

Minunată ce avură,

Toată lumea să mira.

Unul ca altul la faţă,

La cap, la ghebe, la braţă,

Aşa, de nu să putea

Cunoaşte unul dintr-altul

Cu grosimea şi înaltul

Trupesc, ce să potrivea.

Mulţi călători cu mirare

Să strîngea în adunare,

Să-i vază pre ei lucrînd,

În fabrica părintească,

Cu silinţă bărbătească,

La meşteşug toţi în rînd.

Aceşti fraţi într-o dreptate,

Zilele lor numărate,

Optsprezece ani avea

Cînd Chibebi al lor tată,

Bolnăvindu-să dodată,

Au murit în boală grea.

Şi rămîind cocoşaţii,

Ei s^’au învoit ca fraţii,

Pre tatăl lor îngropînd,

Pre maica lor să o ţie

Şi toţi la un loc să fie,

La un loc şi la un gînd.

Şi lucrînd ei la o laltă

Cu veste bună înaltă,

Pre maica lor o ţinea,

Pănă ce spre supărare

Şi spre jalea lor cea mare,

Au murit apoi şi ia.

Însă ia iubindu-i foarte.

Cu mare limbă de moarte,

Le-au lăsat la cîteş trei,

Ca la un loc să trăiască

Şi să nu să despărţască

Unul de alt întră ei.

De vor să le umble bine

Şi să nu dea de ruşine,

Cu blestem le-au poruncit

Şi i-au legat pre ei foarte

La ceasul său cel de moarte,

Să urmeze negreşit.

Maica ochii închizîndu-ş

Şi pre fii săi lăsîndu-ş,

Cînd i-au binecuvîntat,

Au şi trăit cocosaţii

În armonie, ca fraţii,

Şi tot bine s-au purtat.

Iar, după mai lungă vreme,

De ce omul nu să teme,

Să întîmplă negîndit,

Că vrăjmaşului nu-i place,

Ca’ ntră ei să fie pace,

Ci din loc i-au răspîndit.

Că le-au venit ca să-i vază

Nişte copii cum lucrează,

Cînd din şcoala au eşit,

Şi începînd să-i căznească,

Şi ca să-i batjocoreasca

Cu cugetul îndrăcit

Le zicea încungiurîndu-i

Rîzîndu-i şi ocărîndu-i,

Că sînt gheboşi şi guşaţi,

Îi batjocorea de faţă,

Şi le striga fără greaţă:

Gîrbovilor cocoşaţi!

Pentru care rea urgie,

Unul din fraţi de mănie,

Cînd n’au mai putut răbda,

Au luat dela părete,

O sabie şi cu sete

Cînd au început a da,

Pre cel mai ajuns de soarte

L-au tăiat în cap de moarte,

De cu de grab au murit.

Aceasta fără zăbavă,

Au ridicat o gîlceavă,

Care la ei au sărit.

Tatăl pruncului îndată,

Pîrindu-i la judecată,

Vezirul au poruncit,

De pre cîteş trei gheboşii,

I-au dus pre ei ticăloşii

Înainte negreşit.

Vezirul judecătoriul,

Silind pre jeluitoriul,

Să-i arate apriiat,

Din trei care’i vinovatul?

Şi din trei inşi pre băiatul

Carele i l-au tăiat ?