Pipelea Gîscariul XIII - XIV

DOFTORIA LUI PIPELEA

Iar Pipalea pipăieşte

Pe boeriu şi-l netezeşte

La tîmple cu un peşchir,

Ca cînd să-i dea uşurare

Pîn’ la vreme de băiare,

Ca cînd să-l ungă cu ir ;

Pînă i-a astupat gura

Strîngîndu-l cu legătura,

Cu mînile îndărăt,

Şi i-a zis aşa cuvinte :

— „Dar mai aduci-ţi anumite ?

Acuma voi să-ţi arăt !

Nu sînt doftor, ci Gîscariu,

Eu sînt acela, lemnariu,

Carele te-am mai bătut.

Eu sînt Pipelea bătutul,

Cel cu gîştele, ştiutul,

Luîndu-i tot ce-a avut.

Mi-ai luat gîşitele mele.

Acum să-ţi mai dau pe piele,

Precum ţi-am făigăduit.

Pînă şi ia itreia oară

Nu scapi nici odinioară

Căci aşa ne-am rînduit.”

Aşa s-apucă şi-l bate

Pre pîntece şi pre spate,

Peste bătaia dintîi,

Bătaie peste bătaie ;

I-au făcut aşa o baie !

— Să-şi pună la căpătîi. —

De supt căpătîi luîndu-i

Cheile şi descuindu-i

Lada cea cu gălbiori,

Preţul gîştelor lui iară

Şi 1-a apucat afară,

— Vîndute de două ori. —

Şi, ziua bună luîndu-şi

Şi calul încălecîndu-şi,

Sănătos s-a cam mai dus.

Şi ca un fecior de babă,

Căutîndu-şi a sa treabă,

Nimănuia, n-a mai spus.

Deci cu mînile încărcate

Cu ierburile-adunate

Toţi curtezanii venind,

După ce-n casă intrară

Rău se mai înspăimîntară :

Cu mari ţipete răcnind

Văzînd pe boieriul iară

Mut şi legat, îi strigară :

Cine iar l-a chinuit ?

Şi doftorul unde este ?

(Nimenea n-a prins de veste

Cum s-a fost închipuit).

Cu mînile încleştate.

Şi cu multă văetate,

Cu grabă 1-au dezlegat, .

Apoi destupîndu-i gura,

Mai mort cu răsuflătura

De sîngele închegat,

Fălcile le folfăieşte

Şi pe Pipelea numeşte,

Că iară 1-a chinuit.

(El ce, ca să-şi izbîndească

Şi vorba să-şi împlinească,

Doftor s-a închipuit.)

Aşa toţi încălecară

Şi să-l caute plecară...

Unde 1-ar putea găsi ?

- Însă numai urma rece,

Dar pe dîinsul să-1 mai frece

Altul nu se va prăsi,

Că dînsul cu bucurie

S-a întors cu fire vie

La doftorul cel baton,

Pe carele să-1 slujească

Şi vremea să-şi împlinească

Ca la vechiul său stăpân.

Iară boieriul slab de moarte,

Slăbit de cumplită soarte,

Mai mari doftori a chemat.

Că era gata să moară

De bătut a doua oară.

Cît abia s-a întremat.

TEAMA BOIERIULUI DE PIPELEA

Trimis-a boieriui! iară

Un curir mare prin ţară

Pe Pipelea căutând.

Oareşicum, numai să-l prindă

Şi la dînsul să-1 întindă,

Tot chipul lui arătînd.

Dar fiindcă el se schimbă

Tot în alt chip, şi să plimbă,

Numai numele lui era

Cunoscut iarăşi prin ţară

Însă dînsul pe afară

Îşi rîdea şi fluiera.

Boieriul acuma dară

Sănătos ieşind pe-afară,

Dacă s-a tămăduit,

Atîta se îngrijeşte,

Şi mai tare se păzeşte

De restul făgăduit.

Frica Pipelii luîndu-şi

Şi în sine-nchipuindu-şi

De tot s-a înfricoşat,

Cît a dat să poruncească,

De grab’ să se prăpădească

Toate gîştele din sat;

Ca de gîscă nici o peană

Să nu mai vază aleană ;

Nici de numele lor,

Mai să nu se mai auză,

Pomenit de nici o buză,

De numele gîştelor.

Douăzeci de străji puindu-şi

Capul şi noapte păzindu-şi

Singur nu se mai lăsa.

Nu ieşea făr’ pază ibună

Nici pe soare, nici pe lună

De frica care-i păsa.

Acum nici de-a lui moşie

Nici de el, oricin’ să fie

Mai mult nu se mai putea

Nici cu mîna, nici cu gura

Nice ou învăţătura

A se mai apropia.