Cap al cincilea
TILU BUHOGLINDĂ SĂ BAGĂ LA UN PITARIU LA ÎNVĂŢĂTURĂ
Tilu s-au dus cătră Braunşvaig foarte flămînd şi supărat. Mergînd, preste drum sta acolo un pitariu în uşe. Acesta l-au întrebat cu milă, cine e? şi unde merge? Tilu s-au arătat a fi un fecior de pitariu, şi murindu-i părinţii, au rămas sărac. L-au priimit pitariul în casă la sine, întrebîdu-l de au învăţat a coace.
— Am învăţat — răspunsă Tilu — dar m-au călcat hoţii pre drum şi pre lîngă alte lucruri mi-au luat şi sineturile meşteşugului.
— Aşa, zisă pitariul, că-i va fi lui de ajutoriu şi mîine vor vedea de lucru, că vine zioa sfîntului Nicolae şi are lucru destul; acuma dară să se odihnească şi să ospeteze. Tilu fiind flămînd îmbuca găluştele ca lupul şi din verze cu carne umplîndu-şi pîntecele, i-au pus şi vro doao măsuri de bere si au băut-o toată, apoi s-au culcat.
Dimineaţa gîndea pitariul că el să va fi sculat la lucru, însă nici grije n-au avut, ci dormea dus. Necăjindu-să pitariu l-au sculat, dar nu vrea să se scoale din pene şi silindu-l în coaste i-au căutat să meargă la cuptoriu, însă era somnoros, scărpinîndu-să după urechi, şi dîndu-i ghiold în coaste, s-au descevăluit, zicînd:
— Dar ce este şi ce să coc?
— Măgariule! zisă stăpînul, dar încă întrebi ce să coci? Mîţe-de-mare[1] şi pupeze. Şi au închis uşa cuptoriului necăjit, şi fiind încă de noapte, s-au culcat.
Acum Tilu s-au apucat de lucru, au făcut aluatul şi, în loc de pîine şi pitişoare, au făcut tot mîţe şi pupezi, şi le-au copt toate, şi le-au aşezat frumos în pitărie. Atunci au venit stăpînul şi, vrînd să-i saie în păr, au socotit alta zicîndu-i:
- Blestematule! să-m plăteşti bucatele.
— Bucuros — i-au răspuns Tilu — dar apoi să mi le dai mie.
Aşa s-au învoit şi i-au plătit şi luîndu-ş copturile le-au scos în tîrg, unde văzînd unii şi alţii figurile cele noao, să bătea pre ele de i le zmulgea din mînă, şi le-au vîndut mai cu preţ şi cu cîştig. Apoi, auzind stăpînul şi cerînd să-i plătească şi lemnele, Tilu s-au şters şi au fugit din oraşul acela.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu