PIPELEA PRÎNZEŞTE LA BOIERIU ŞI SE DUCE CU EL ÎN PĂDURE
De-acum Pipelea-i numai foc,
Vedea şi el că e noroc...
Voia întîi ca să prînzească
Şi drumul să-şi întocmească.
Deci îndată a poruncit,
Să prinză caii, să meargă
La pădurea cea mai largă,
Şi la locul hotărît.
Pînă cînd au pus pe masă
Şi caii se înhămase.
Tot satul a adunat
După prînz, aşa plecară
La pădure toţi, afară,
Cum să merge la vînat...
Căutînd pădurea toată
Unde stau copacii roată
El pe toţi i-a jinduit.
Ce să taie ? Ce să facă
Ca boieriului să-i placă,
Pe cum i-au oblăduit ?
Şi pogorînd în desime,
Mai departe de mulţime,
Cu boieriul amîndoi,
Să caute oarecare
Copaciu mai frumos şi mare.
Să fie mai gros ca doi...
Iată-1 bagă într-o vale
Adîncă şi fără cale.
Iar aicea pe-un copaciu
Pune ochiul de cîrpaciu
Şi spune ce are în gînd :
„Eu cred că pe-acesta... Iată!
Să-1 măsurăm deodată
Toate altele lăsînd.
Şi de va fi spre plăcere,
Precum trebuinţa cere :
Ca de un stîngin de gros, -
Ce-a fi bun de trebuinţă,
Care pentru folosinţă
L-aş tăia prea bucuros”.
PIPELEA LEAGĂ MÎNILE BOIERIULUI
Şi vrînd să-1 îmbrăţişeze
Ca să se încredinţeze
Amîndoi 1-au măsurat.
Atunci Pipelea cu o sfoară
— Păstrată la sine doară —
Mînile i-a apucat.
Strîngîndu-i mînile foarte
Ca la un gătit spre moarte
Gura io-a astupat
Zicînd : „Nu sînt eu lemnariu
Ci eu, Pipelea Gîscariu,
Am venit ca să te bat.
Mi-ai luat gîştele mele,
Şi m-ai bătut cu nuiele
La tălpi şi m-ai pedepsit.
Acum vii spre răsplătire,
Şi să-ţi dau o mulţămire
Precum ţi-am făgăduit.
Şi ţi-am spus că nu o dată
Ci măsura împătrată
De trei ori voi să te bat”.
Deci luînd o joardă bună,
Care vîjăie şi sună.
A şi început a da
De la cap pîn’ la picioare,
De gîndeai că-ndată moare
Deşi nu mai înceta.
Cum şi astupîndu-i gura
Îi zdrobea carnea, untura,
Lăsindu-l mut, amorţit.
Şi din sîn banii scoţîndu-i.
Preţul gîştelor luîndu-i,
Pre ieşire a fugit.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu