Pipelea Gîscariul II

PIPELEA LA TÎRG

Pipelea cu voie bună,

Căpătîndu-şi împreună

O măciucă şi-a luat,

Şi o traistă părăsită,

De după cuptor găsită,

Cu merinde a încărcat.

I-a dat baba pîine, sare

Şi un mălăiaş mai mare

Brînză, ceapă, usturoi...

Şi punîndu-şi pe ureche

Căciula cea roasă, veche.

Pe uscat şi prin noroi

Douăzeci de gîşte trasă,

Hîşeindu-le de-acasă ;

Aşa la tîrg a plecat.

La un tîrg nu prea departe,

Avînd bun noroc şi parte,

Voios a încălecat.

Pe acest tîrg îl stăpîneşte

Un boieriu, şi porunceşte

Ca singur stăpînitor;

Însuşi ce voieşte poate,

Însuşi punea preţ la toate,

Ca singur poruncitor.

Cine punea preţ mai mare

Pe marfa cea de vînzare,

Pentru că a cutezat,

I se lua marfa îndată;

Şi fără de judecată

I se vindea la mezat.

Iar Pipelea ca acasă....

Cu gîştile cum întrase

În tîrg se făcuse greu,

Şi nimica vrînd să ştie

A cui e acea moşie,

Socotea : bine sînt eu, -

Şi nici faţa nu şi-o schimbă,

Cînd boieriul se tot plimbă

Prin tîrg tot cu slujitori.

Şi toţi îi dau cinste mare ;

Iar el nici o grijă n-are

Deşi 1-a văz't de multe ori.

Iar boieriul mai în urmă,

Văzîndu-i această turmă

De gîşte, 1-a întrebat :

- „Dar aicea cine vinde

Gîştele, şi mai cuprinde

Locul fără ştirea mea ?”

Iară el sumeţ răspunde :

— „Eu sînt! Eu ! Şi orişiunde

Îmi vînd marfa cum voi vrea”,

— „Tu mişel şi porc de cîne

Vei vedea tu pînă mîne !...

Dar părechea cum o dai ?..."

- „Cu doi lei şi jumătate;

Mai jos nu vor fi luate;

Şi de nu dai, nu le iai”.

Şi, nedîndu-i omenie,

Se umpluse de mînie

Boieriul, aşa zicînd :

— „Dar cu doi ? Porc de cîne !...”

— „Ba ! Nici astăzi, nice mîne

Nici moşu-to, nice cînd”.