POTCOVIREA LUI PIPELEA
Atunci boieriul îndată
A poruncit deodată
De 1-au tras în curtea sa,
Luîndu-i gîştele toate,
La falangă cum îl scoate
Nepedepsit nu-1 lăsa,
Ci din foişor priveşte
Pîn' la tîlpi îl potcoveşte.
Şi drumul aşa i-a dat.
Iară el dacă se scoală
Bătut şi cu punga goală
Boieriului a strigat :
- „Mulţumim de plată bună
Să ţîni minte, împreună
Pînă cînd vom mai grăi...
Că-ţi voi da eu răsplătire
Întreită, după fire,
Numai dacă voi trăi !...
Să nu-ţi uiţi şi ţine minte
Că de-acuma înainte
Bine voiu să-ţi răsplătesc,
De trei ori să-ţi dau bătaie...
Şi capul să mi se taie
Dacă nu ţi-o potrivesc !”
Atunci haiducii de spate
Luîndu-1, din nou îl bate
Cu palme peste obraz,
Pe poartă dîndu-1 afară.
Dar Pipelea strigă iară
Cătrănit şi cu năcaz :
— „Eu sînt Pipelea Gîscariu
Ce-ţi va stoarce buzunariu
De trei ori bătîndu-te.
Şi nu-ţi va fi ţie moale
Numai alţii să te scoale
De jos bătucindu-te !"
Pipelea, dacă se cîştigă,
Tîrgul tot aceasta-o strigă
Bătut şi mult pedepsit.
Iar tîrgul şi curtea toată
Îmi rîde de dînsul gloată,
De gîşte fiind lipsit.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu