IOAN BARAC

de George Călinescu

...Este fiul unui preot din Alămor (sat lîngă Ocna-Sibiului) în care se născu la 1776. Şi-a făcut învăţăturile la Aiud şi la Cluj, cu specializare juridică. La 1801 îl aflăm dascăl „normalicesc neunit” la Avrig. În 1802 capătă aceeaşi întrebuinţare la Braşov, în care îl găsim în 1804 şi în 1809. Dar încă din 1805 e numit la primărie „maghistrat translator”. Moare la 11 iulie 1848, lăsînd 5 copii şi fiind înmormîntat în ţintirimul bisericii Sf. Nicolae din Şchei.

Numeroase sînt traducerile şi vulgarizările lui Barac, care a editat Foaia Duminecii (Braşov, 1837). Prelucrase în 7 cîntece Odiseea, sub titlul Rătăcirile lui Ulise, şi cîteva din Metamorfozele lui Ovidi (Deucalion şi Pyrrha etc.). A tradus prin intermediar german chiar Amlet după „Şakespeer” [...]. Apoi, tot din nemţeşte, [...] Tilu Buhoglindă, O mie şi una de nopţi, din care un episod, Cei trei fraţi gheboşi, a apărut şi deosebit. În fine, o mulţime de scrieri obscure, rămase în manuscris. [...]

Scrierea cu adevărat populară a lui Barac, care a avut o răspîndire extraordinară şi a întreţinut gustul de poezie al păturei de jos şi mijlocii, este Istoria despre Arghir cel frumos şi despre Elena cea frumoasă (1801). [...] Povestea e o prelucrare după Argirus Historiaja a ungurului Albert Gergey, deşi cuprinsul aparţine basmului universal. [...]

[Istoria literaturii române de la origini pînă în prezent, 1941]

Pipelea Gîscariul XVII

PIPELEA ŞI BOIERIUL LA A TREIA RĂFUIALA

Iar atunci Pipelea iasă

Din pădurea cea mai deasă

Cătră boieriul zicînd :

— „Ce te miră aşa firea ?

Nu-i Pipelea nicăirea ?...

El a scăpat nefugind.

Nu-i acela, nu-i fugariu,

Ci eu, Pipelea Gîscariu,

Eu sînt care mi-ai luat

Gîştele fără de plată

Şi să te mai bat o dată

Cum înainte ţi-am dat”.

Atunci boieriul văzîndu-1,

Părea că 1-au detunat.

Din călească îl pogoară,

Bătîndu-1 a treia oară,

De trei ori a leşinat.

Şi luîndu-i banii iară

Preţul gîştelor afară,

I-a zis : „Rămîi sănătos !

Că eu nu te voi mai bate”.

Şi s-a dus cu sănătate.

Tot fluierînd şi voios.

Deci sosind alergătorii,

Străjile şi fugătorii,

Cu caii plini de sudori,

Cu năcaz apoi se miră

De boieriu, că-1 găsiră

Bătut acum de trei ori.

Iar boieriul cu oftare

Şi cu multă lăcrimare

Le-au grăit aşa cuvînt :

Că Dumnezeu porunceşte,

Judecă şi pedepseşte

Pe tirani de pe pămînt.

Şi mergînd apoi acasă,

La o vieaţă aleasă,

Atîta s-a îmblînzit,

Cît pe nimenea cu pieptul,

Sau sumeţiu, şi cu nedreptul

Mai mult nu a mai asuprit,

Ci trăind viaţă blînda,

Ferindu-se de osîndă,

Prea mult s-a cuvioşit ;

Şi cu bună fericire

Cu cea din lume ieşire

Aşa şi-a luat

SFÎRŞIT

Pipelea Gîscariul XV-XVI

PIPELEA SE GĂTEŞTE PENTRU A TREIA BĂTAIE

Iară Pipelea, tot gîndeşte

Cu iscoade îşi găseşte

Drum, pe carele avea :

— Şi boieriul ce lucrează

Ce face, ce priveghează,

Toate bine le ştia ;

Că avînd iscoade bune

Tot planul la cale-şi pune

Pînă la numita zi,

Cînd să meargă de acasă

Cu căruţa să mai iasă,

Unde mulţi îl vor păzi

Cu străji, bine înarmate.

Cine să-l mai poate bate ?!

Însă Pipelea gîndea :

Măcar să crepe pământul,

Să-şi împlinească cuvîntul

După cum va şi vedea.

Ieşind boieriuil afară

La cîmp, la un tîrg de ţară,

Iată Pipelea şi el :

Schimbat la chip şi călare,

Nici o cunoştinţă n-are

De ştiut şi de mişel.

PIPELEA ŞI GEAMBAŞUL

Pipelea planuri făcîndu-şi,

Prin tîrg călare umblîndu-şi

Tot în sus şi iară-n jos,

Şi după cum se încrede,

La un alt ca dînsul vede

Un cal bun, foarte frumos,

Pentru care pe plăcere

O sută de galbini cere,

Geambaşul cel întrebat.

Iar Pipelea zice : — „Frate !

Cu atîţia bani la sate

Şapte cai am cumpărat”.

Iar el zice : — „Fie, fie,

Dar să-mi sară ochii mie

Aşa cal să mai găseşti :

Că cu fuga să-1 întreacă,

Sau ori în ce chip să facă

În ţările împărăteşti”.

Atunci Pipelea pofteşte,

Zicîndu-i : „Îmi dovedeşte

Fuga lui, să-1 cumpăr eu,

Căci alţii atîta sumă

Nu-ţi vor da numai în glumă ;

Că te-a ferit Dumnezeu !”

Şi chemîndu-l la o parte

Să-i vorbească, — nu departe -

I-a zis : „Vezi acel boieriu ?

Pizmă pe Pipelea are,

Fiind boieriu aşa mare

Ca un domn şi vistieriu,

Şi nu sufere în lume,

Să audă de-acel nume,

Precum vei fi auzit.

Cînd va fi în drum pe cale,

Păzit de străjile sale,

Cu alai bine păzit,

Colo lîngă crîng să meargă,

Tu păn-acolo aleargă

Şi îi zi acest cuvînt :

— „Ştii pe Pipelea Gîscariu

Ce ţi-a golit buzunariu ?

Iată că aicea sînt!”

Iar apoi aşa te cară

Din-aintea lui afară

Cu calul cel fugător,

Că de te va prinde, Drace !

Vai de capul tău, sărace,

Neavînd la fugă spor !...

Şi iată că-ţi dau arvună,

Zece galbini împreună,

Şi apoi să mă găseşti

În cutare loc pe mine

Şi scăpînd, vino cu bine

Toţi banii să ţi-i primeşti !”

Geambaşul se învoieşte,

Şi bucuros se tocmeşte,

Calului nădăjduind,

Şi aştepta, ca să meargă

Boieriul în calea largă

Spre pădure întinzînd,

Care în curînd porneşte

În căleaşcă boiereşte

Şi cu zece călăreţi.

Geambaşul însă se duce

După el, se pune cruce

Tuturora mai măreţiu,

Slabozindu-se-n pricină

Cu calul cel fără splină

Pîn’la dînsul i-a grăit:

— „Eu sînt Pipelea Gîscariu

Ce ,ţi-am golit buzunariu

Precum ţi-am făgăduit”.

Şi boieriu îndată strigă

Să-1 prindă şi să-1 ucigă

După cum i-au rînduit.

Însă în zadar aleargă,

Capetele ca să-şi spargă,

Ca să-1 ajungă nu pot.

Călăreţii cu fugarii,

Vizitii cu telegarii

Şi cu logofeţi eu tot.

Boieriul singur rămase

Şi-n picioare se sculase,

Cu ochii pe drum zgîiţi

Tot după ei, din călească,

Să-l prinză, să-1 pedepsească

Prin ai săi cai osteniţi.

Pipelea Gîscariul XIII - XIV

DOFTORIA LUI PIPELEA

Iar Pipalea pipăieşte

Pe boeriu şi-l netezeşte

La tîmple cu un peşchir,

Ca cînd să-i dea uşurare

Pîn’ la vreme de băiare,

Ca cînd să-l ungă cu ir ;

Pînă i-a astupat gura

Strîngîndu-l cu legătura,

Cu mînile îndărăt,

Şi i-a zis aşa cuvinte :

— „Dar mai aduci-ţi anumite ?

Acuma voi să-ţi arăt !

Nu sînt doftor, ci Gîscariu,

Eu sînt acela, lemnariu,

Carele te-am mai bătut.

Eu sînt Pipelea bătutul,

Cel cu gîştele, ştiutul,

Luîndu-i tot ce-a avut.

Mi-ai luat gîşitele mele.

Acum să-ţi mai dau pe piele,

Precum ţi-am făigăduit.

Pînă şi ia itreia oară

Nu scapi nici odinioară

Căci aşa ne-am rînduit.”

Aşa s-apucă şi-l bate

Pre pîntece şi pre spate,

Peste bătaia dintîi,

Bătaie peste bătaie ;

I-au făcut aşa o baie !

— Să-şi pună la căpătîi. —

De supt căpătîi luîndu-i

Cheile şi descuindu-i

Lada cea cu gălbiori,

Preţul gîştelor lui iară

Şi 1-a apucat afară,

— Vîndute de două ori. —

Şi, ziua bună luîndu-şi

Şi calul încălecîndu-şi,

Sănătos s-a cam mai dus.

Şi ca un fecior de babă,

Căutîndu-şi a sa treabă,

Nimănuia, n-a mai spus.

Deci cu mînile încărcate

Cu ierburile-adunate

Toţi curtezanii venind,

După ce-n casă intrară

Rău se mai înspăimîntară :

Cu mari ţipete răcnind

Văzînd pe boieriul iară

Mut şi legat, îi strigară :

Cine iar l-a chinuit ?

Şi doftorul unde este ?

(Nimenea n-a prins de veste

Cum s-a fost închipuit).

Cu mînile încleştate.

Şi cu multă văetate,

Cu grabă 1-au dezlegat, .

Apoi destupîndu-i gura,

Mai mort cu răsuflătura

De sîngele închegat,

Fălcile le folfăieşte

Şi pe Pipelea numeşte,

Că iară 1-a chinuit.

(El ce, ca să-şi izbîndească

Şi vorba să-şi împlinească,

Doftor s-a închipuit.)

Aşa toţi încălecară

Şi să-l caute plecară...

Unde 1-ar putea găsi ?

- Însă numai urma rece,

Dar pe dîinsul să-1 mai frece

Altul nu se va prăsi,

Că dînsul cu bucurie

S-a întors cu fire vie

La doftorul cel baton,

Pe carele să-1 slujească

Şi vremea să-şi împlinească

Ca la vechiul său stăpân.

Iară boieriul slab de moarte,

Slăbit de cumplită soarte,

Mai mari doftori a chemat.

Că era gata să moară

De bătut a doua oară.

Cît abia s-a întremat.

TEAMA BOIERIULUI DE PIPELEA

Trimis-a boieriui! iară

Un curir mare prin ţară

Pe Pipelea căutând.

Oareşicum, numai să-l prindă

Şi la dînsul să-1 întindă,

Tot chipul lui arătînd.

Dar fiindcă el se schimbă

Tot în alt chip, şi să plimbă,

Numai numele lui era

Cunoscut iarăşi prin ţară

Însă dînsul pe afară

Îşi rîdea şi fluiera.

Boieriul acuma dară

Sănătos ieşind pe-afară,

Dacă s-a tămăduit,

Atîta se îngrijeşte,

Şi mai tare se păzeşte

De restul făgăduit.

Frica Pipelii luîndu-şi

Şi în sine-nchipuindu-şi

De tot s-a înfricoşat,

Cît a dat să poruncească,

De grab’ să se prăpădească

Toate gîştele din sat;

Ca de gîscă nici o peană

Să nu mai vază aleană ;

Nici de numele lor,

Mai să nu se mai auză,

Pomenit de nici o buză,

De numele gîştelor.

Douăzeci de străji puindu-şi

Capul şi noapte păzindu-şi

Singur nu se mai lăsa.

Nu ieşea făr’ pază ibună

Nici pe soare, nici pe lună

De frica care-i păsa.

Acum nici de-a lui moşie

Nici de el, oricin’ să fie

Mai mult nu se mai putea

Nici cu mîna, nici cu gura

Nice ou învăţătura

A se mai apropia.